Politica de Confidentialitate
GENERALITĂȚI
Regulamentul 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (General Data Protection Regulation, în prezentul document – GDPR, Regulament sau RGPD) a fost adoptat de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene în 27 aprilie 2016, prevederile acestuia fiind direct aplicabile începând cu data de 25 mai 2018. Acest Regulament abrogă, în mod expres, Directiva 95/46/CE, înlocuind astfel și prevederile Legii nr. 677/2001 (în prezent, abrogate).
Regulamentul este direct aplicabil în toate statele membre, protejând drepturile tuturor persoanelor fizice aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Din punct de vedere material, Regulamentul se aplică tuturor operatorilor care prelucrează date cu caracter personal. Regulamentul nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal care privesc persoane juridice şi, în special, întreprinderi cu personalitate juridică, inclusiv numele şi tipul de persoană juridică şi datele de contact ale persoanei juridice.
Datele cu caracter personal sunt definite ca fiind orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana vizată”); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.
Prelucrarea datelor cu caracter personal presupune orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate asupra datelor sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea.
IDENTITATEA OPERATORULUI
Având în vedere articolul 4 punctul 7 din Regulament, care definește noțiunea de „operator” ca fiind persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenţia sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabileşte scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal, operatorul care prelucrează date cu caracter personal prin intermediul acestui website este Fria Technic Weld SRL, cu sediul în Medias, Str Stejarului nr 27, Jud Sibiu, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului J32/574/2013, având CUI RO31955652, reprezentată legal de Velicea Codruta, cu date de contact codruta.velicea@friatechnic-weld.ro, 0744-663380, 0269-839011.
COLECTAREA DATELOR PERSONALE
CARE SUNT DATELE CU CARACTER PERSONAL COLECTATE
Operatorul acestui website colectează, stochează şi prelucrează următoarele date personale ale / referitoare la dvs.:
- Nume, prenume
- Date de contact (precum e-mail, telefon, fax)
- IP
OBȚINEREA CONSIMȚĂMÂNTULUI
OBȚINEREA CONSIMȚĂMÂNTULUI – GENERALITĂȚI
Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.
Acordarea consimțământului trebuie să fie realizată printr-o declarație sau printr-o acțiune neechivocă care să constituie o manifestare liber exprimată, specifică, în cunoştinţă de cauză şi clară a acordului persoanei vizate pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal. În cazul în care consimțământul persoanei vizate este dat în contextul unei declarații, în format electronic sau în scris, care se referă și la alte aspecte, cererea privind consimțământul trebuie să fie prezentată într-o formă care o diferențiază în mod clar de celelalte aspecte, putând fi realizată chiar și prin bifarea unei căsuțe. Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.
COOKIES
Pe acest site se folosesc cookie-uri. Acestea nu dăunează computerului dvs. şi nu conţin viruşi, ci au rolul de a contribui la o utilizare mai facilă, eficientă şi sigură a site-ului. Ele reprezintă fişiere-texte de mici dimensiuni care sunt salvate pe computerul dvs. şi sunt salvate de browser-ul utilizat.
Multe dintre cookie-urile folosite se numesc „session cookies”, care sunt şterse automat după vizita pe acest site. Altele rămân în memoria computerului dvs. până la ştergerea acestora de către dvs., acestea făcând posibilă recunoaşterea browser-ului la o vizită ulterioară.
Puteți configura browser-ul dvs. pentru a vă informa cu privire la utilizarea cookie-urilor, astfel încât să puteți decide de la caz la caz dacă să acceptați sau să respingeți un cookie. În mod alternativ, browser-ul dvs. poate fi configurat să accepte automat cookie-urile în anumite condiții sau să le respingă întotdeauna sau să șterge automat cookie-urile la închiderea browser-ului. Dezactivarea modulelor cookie poate limita funcționalitatea acestui site web.
Cookie-urile care sunt necesare pentru a permite comunicațiile electronice sau pentru a oferi anumite funcții pe care doriți să le utilizați (cum ar fi coșul de cumpărături) sunt stocate în conformitate cu prevederile art. 6 alin.1 lit. f) din GDPR, conform cărora prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă. Prin urmare, operatorul acestui website are un interes legitim în stocarea anumitor cookie-uri, pentru a asigura o optimizare fără erori tehnice. Alte cookie-uri (cum ar fi, spre exemplu, cele utilizate pentru analizarea comportamentului dvs. de navigare) sunt de asemenea stocate şi vor fi tratate separat în acest document.
FIŞIERE JURNAL DE PE SERVER
Providerul acestui site colectează şi stochează în mod automat informaţiile pe care browser-ul dvs. le transmite automat către noi prin intermediul fişierelor-jurnal. Acestea sunt:
- Tipul şi versiunea de browser
- Sistemul de operare folosit
- URL-ul paginii care a generat inițial solicitarea pentru afișarea paginii sau obiectului curent (Referrer URL)
- Numele de gazdă al computerului care accesează
- Date temporale privind accesarea server-ului
- Adresa IP
Temeiul legal pentru prelucrarea unor astfel de date este reprezentat de art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR, care permite prelucrarea de date atunci când este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri, la cererea persoanei vizate, înainte de încheierea unui contract.
FORMULAR DE CONTACT
În cazul în care ne trimiteți întrebări prin intermediul formularului de contact, vom colecta datele introduse în formular, inclusiv datele de contact pe care le furnizați, pentru a răspunde întrebărilor dvs. și a altora ulterioare. Nu transmitem aceste informații fără permisiunea dvs. Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le introduceți în formularul de contact numai cu consimțământul dvs. [în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR1]. Puteți să vă revocați oricând acordul, un e-mail informal în acest sens fiind suficient. Datele prelucrate înainte de a primi solicitarea dvs. pot fi prelucrate în mod legal. Vom păstra datele pe care le furnizați pe formularul de contact până când:
- solicitați ștergerea datelor;
- revocați consimțământul pentru stocarea acestora sau dacă
- scopul pentru stocarea acestuia nu mai este valabil.
Orice dispoziții legale obligatorii, în special cele referitoare la perioadele obligatorii de păstrare a datelor, nu sunt afectate de cele arătate mai sus.
CONTACTARE PRIN E-MAIL, TELEFON SAU FAX
Dacă ne contactați prin e-mail, telefon sau fax, solicitarea dvs., inclusiv toate datele personale pe care le veţi furniza vor fi stocate și prelucrate de noi în scopul soluţionării cererii dumneavoastră, în baza consimţământului exprimat de dumneavoastră.
Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le furnizaţi în temeiul următoarelor prevederi legale din cuprinsul GDPR, respectiv:
- numai cu consimțământul dvs. – în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR
- pentru executarea unui contract sau în etapa precontractuală – în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR
- pentru îndeplinirea scopului şi interesului legitim urmărit de noi, respectiv acela de prelucrare eficientă a cererilor trimise de dvs. – în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR.
Vom păstra datele pe care le furnizați în acest mod până când:
- solicitați ștergerea datelor;
- revocați consimțământul pentru stocarea acestora sau dacă
- scopul pentru stocarea acestuia nu mai este valabil, în toate situaţiile cu excepţia perioadelor obligatorii de păstrare a datelor.
SCOPUL PRELUCRĂRII DATELE COLECTATE
O parte din datele colectate pe acest site sunt utilizate pentru:
- Funcţionarea optimă a acestui site (statistic şi analitic)
- Optimizare website
- Informare periodică a utilizatorilor
DREPTURILE UTILIZATORILOR
Drepturile dumneavoastră privind datele cu caracter personal şi mijloacele de exercitare a acestora sunt: Dreptul de informare, Dreptul de acces, Dreptul la rectificare, Dreptul la ştergerea datelor, Dreptul la restricţionarea prelucrării, Dreptul la portabilitatea datelor, Dreptul la opoziţie, Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a datelor, Dreptul de a depune plângere și de a vă adresa instanțelor judecătorești, Dreptul de retragere a consimțământului.
- Dreptul de informare – puteți solicita informații privind activitățile de prelucrare a datelor dvs. personale, privind identitatea operatorului și a reprezentantului acestuia sau cu privire la destinatarii datelor dvs.;
- Dreptul de acces – puteţi obţine din partea operatorului o confirmare că se prelucrează sau nu date cu caracter personal care vă privesc şi, în caz afirmativ, acces la datele respective şi la următoarele informaţii : scopurile prelucrării; categoriile de date cu caracter personal vizate; destinatarii sau categoriile de destinatari cărora datele cu caracter personal le-au fost sau urmează să le fie divulgate, în special destinatari din ţări terţe sau organizaţii internaţionale ; acolo unde este posibil, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă ; dreptul de a solicita operatorului rectificarea sau ştergerea datelor cu caracter personal ori restricţionarea prelucrării datelor cu caracter personal sau dreptul de a se opune prelucrării etc.
- Dreptul la rectificare – puteți rectifica datele personale inexacte sau le puteți completa;
- Dreptul la ştergerea datelor – puteți obține ștergerea datelor, în cazul în care prelucrarea acestora nu a fost legală sau în alte cazuri prevăzute de lege;
- Dreptul la restricţionarea prelucrării – puteți solicita restricționarea prelucrării în cazul în care contestați exactitatea datelor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;
- Dreptul la portabilitatea datelor – puteți primi, în anumite condiții, datele personale pe care ni le-ați furnizat, într-un format care poate fi citit automat sau puteți solicita ca respectivele date să fie transmise altui operator
- Dreptul la opoziţie – vă puteți opune în special, prelucrărilor de date care se întemeiază pe interesul legitim al operatorului;
- Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a datelor – puteți cere și obține intervenția umană cu privire la respectiva prelucrare sau vă puteți exprima propriul punct de vedere cu privire la acest tip de prelucrare;
- Dreptul de a depune plângere și de a vă adresa instanțelor judecătorești – puteți depune plângere față de modalitatea de prelucrare a datelor personale la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și / sau vă puteți adresa instanțelor judecătorești pentru respectarea drepturilor dvs.;
- Dreptul de retragere a consimțământului – în cazurile în care prelucrarea se întemeiază pe consimțământul dvs., vi-l puteți retrage oricând. Retragerea consimțământului va avea efecte doar pentru viitor, prelucrarea efectuată anterior retragerii rămânând în continuare valabilă.
OBLIGAȚIILE OPERATORULUI DE DATE
CRIPTAREA DATELOR
Acest site utilizează criptare SSL/TLS din raţiuni de securitate şi pentru protecţia transmiterii informaţiilor confidenţiale. Această criptare poate fi recunoscută de dvs. după fereastra de blocare („lock icon”) care apare în bara browser-ului şi prin schimbarea din http:// în https:// a adresei browser-ului respectiv. Odată activată criptarea de acest tip, datele transmise sau transferate nu vor putea fi văzute de terţi.
Conform GDPR, în cazul în care încălcarea securităţii datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile dvs., operatorul acestui website vă va informa, fără întârzieri nejustificate, cu privire la această încălcare, dacă nu devin incidente prevederile completatoare din acelaşi Regulament (art. 34 alin. 3).
RESPONSABILUL CU PROTECȚIA DATELOR
Nefiind aplicabile prevederile GDPR (art. 37 alin. 1 – potrivit căruia Operatorul şi persoana împuternicită de operator desemnează un responsabil cu protecţia datelor ori de câte ori:
- prelucrarea este efectuată de o autoritate sau un organism public, cu excepţia instanţelor care acţionează în exerciţiul funcţiei lor jurisdicţionale;
- activităţile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator constau în operaţiuni de prelucrare care, prin natura, domeniul de aplicare şi/sau scopurile lor, necesită o monitorizare periodică şi sistematică a persoanelor vizate pe scară largă; sau
- activităţile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator constau în prelucrarea pe scară largă a unor categorii speciale de date în temeiul articolului 9 sau a unor date cu caracter personal referitoare la condamnări penale şi infracţiuni, menţionată la articolul 10)
Privind obligativitatea numirii unui Responsabil cu protecţia datelor, pentru orice informaţii sau lămuriri privind funcţionarea acestui website, vă rugăm să ne contactaţi la următoarele date:
- Nume: Velicea Codruta
- E-mail: codruta.velicea@friatechnic-weld.ro
- Tel: 0744-663380
- Fax:
- Adresă de corespondenţă: Medias, Str Virgil Madgearu, Nr 4
PLUGINS ȘI TOOLS
YOUTUBE
Site-ul nostru utilizează plugin-urile platformei YouTube, care este operat de Google. Operatorul site-ului web este YouTube, LLC, Cherry Ave 901, San Bruno, CA 94066, SUA.
Dacă vizitați o pagină de pe site-ul nostru în care a fost integrat un plug-in YouTube, va fi creată o conexiune cu serverele YouTube. În consecință, serverul YouTube va fi anunțat, care dintre paginile au fost vizitate de dumneavoastră
În plus, YouTube va putea să introducă şi cookie-uri diferite, cu ajutorul cărora se vor putea obține informații despre vizitatorii site-ului nostru. Printre altele, aceste informații vor fi utilizate pentru a genera statistici video cu scopul de a îmbunătăți ușurința în utilizarea site-ului și de a preveni încercările de fraudare.
Dacă sunteți conectat (ă) la contul dvs. YouTube în timp ce vizitați site-ul nostru, permiteți YouTube să aloce direct modelele dvs. de navigare în profilul dvs. personal. Aveți opțiunea de a preveni acest lucru prin deconectarea de pe contul YouTube.
Utilizarea YouTube se bazează pe interesul nostru de a vă prezenta conținutul online într-o manieră atrăgătoare. Conform art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR, acesta este un interes legitim.
Pentru mai multe informații despre modul în care YouTube gestionează datele despre utilizatori, consultați Politica de confidențialitate YouTube privind datele de la: https://policies.google.com/privacy?hl=en.
GOOGLE WEB FONTS
Acest site utilizează Fonturile Web furnizate de Google pentru a asigura utilizarea uniformă a fonturilor pe acest site. Aceste fonturi Google sunt instalate local, astfel încât să nu se stabilească o conexiune la serverele Google în legătură cu această aplicație.
Pentru mai multe informații despre modul în care Google Web Fonts se ocupă de datele utilizatorului, consultați Politica de confidențialitate disponibilă la: https://policies.google.com/privacy?hl=en.
GOOGLE MAPS
Acest site utilizează Google Maps, un serviciu de mapare şi localizare, prin intermediul unui API. Furnizorul este Google Inc., 1600 Amphitheater Parkway Mountain View, CA 94043, Statele Unite ale Americii.
Pentru a garanta protecția datelor pe site-ul nostru, veți descoperi că Google Maps a fost dezactivat atunci când vizitați site-ul nostru pentru prima dată. O conexiune directă la serverele Google nu va fi stabilită înainte de activarea autonomă a Hărților Google, adică cu consimțământul dvs. în conformitate cu articolul 6 alin. 1 lit. a) GDPR. Acest lucru va împiedica transferul datelor către Google în timpul primei vizite pe site-ul nostru. După ce ați activat serviciul, Google Maps va stoca adresa IP. De regulă, este transferat ulterior pe un server Google din Statele Unite, unde este stocat. Furnizorul acestui site web nu are control asupra acestui transfer de date odată ce Google Maps a fost activat.
Pentru mai multe informații despre modul de tratare a datelor de utilizator, consultați Declarația de confidențialitate a datelor Google la adresa următoare: https://policies.google.com/privacy
PUBLICITATE ȘI ANALIZĂ
GOOGLE ANALYTICS
Acest site utilizează funcțiile serviciului de analiză web Google Analytics. Furnizorul acestui serviciu este Google Inc., cu sediul în Statele Unite ale Americii, 1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, CA 94043.
Google Analytics utilizează așa-numitele cookie-uri. Fișierele cookie sunt fișiere text care sunt stocate pe computer și care permit o analiză a utilizării site-ului de către utilizatori. Informațiile generate de cookie-uri cu privire la utilizarea de către dvs. a acestui site web este, de obicei, transferat pe un server Google din Statele Unite, unde este stocat.
Stocarea cookie-urilor Google Analytics și utilizarea acestui instrument de analiză se bazează pe Art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR. Operatorul acestui site are un interes legitim în analiza tiparelor utilizatorilor pentru a optimiza atât serviciile oferite online, cât și activitățile de publicitate ale operatorului.
Anonimizare IP
Pe acest site am activat funcția de anonimizare IP. Ca rezultat, adresa IP va fi abreviată de Google în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state care au ratificat Convenția privind Spațiul Economic European înainte de a fi transmisă în Statele Unite. IP-ul complet va fi transmis către unul dintre serverele Google din Statele Unite și va fi abreviat acolo doar în cazuri excepționale. În numele operatorului acestui site, Google va folosi aceste informații pentru a analiza utilizarea de către dvs. a acestui site, pentru a genera rapoarte privind activitățile site-ului web și pentru a furniza alte servicii operatorului acestui site în legătură cu utilizarea site-ului. Adresa IP transmisă împreună cu Google Analytics din browserul dvs., nu vor fi fuzionate cu alte date din posesia Google.
Perioada de arhivare
Datele privind nivelul utilizatorilor sau al incidentelor stocate de Google legate de cookie-uri, ID-uri de utilizator sau ID-uri de publicitate (de exemplu, module cookie DoubleClick, ID de publicitate Android) vor fi anonime sau șterse după 38 luni. Pentru detalii, faceți click pe următorul link: https://support.google.com/analytics/?hl=en#topic=3544906